Performerul

14 aprilie 2007
Viata este sportul cu cei mai multi practicanti.Foarte multi amatori in sportul asta si de asemenea  multi profesionisti.Hmm…
Performerul ia startul bine inca din copilarie.Antrenat atent de o familie bine cotata social , se lanseaza fulgerator pe un traseu ascendent.Elastic si robust , cu genunchii usor flexati, taie aerul tineretii, depasind sigur etape ca scoala si liceul , clasamentele preliminare situandu-l pe pozitii apropiate podiumului.
Pubertatea este strabatuta in mod dinamic, privirea inainte si pieptul bombat. Pauza de aproape o vara pana la startul segmentului de studii superioare aduce performerului si refularea sexuala mult asteptata.Odata eliberat de aceasta tensiune, ia startul din nou foarte bine si fara ezitare,cu concentrare si tenacitate,ajunge sa se numere intre castigatorii si acestui raliu .
Pentru ca nu are rabdare, performerul isi face rapid incalzirea si …din nou la lupta.Etapa urmatoare prevede joc la dublu.Performerul nerabdator se prinde de partener cu un inel metalic si goneste iar ca un nebun.El face sex cu lumina stinsa (numai seara :-) si  calca pe cadrave in timpul zilei pentru a-si construi cariera.Un copil,doi copii…stop!… ca devine sport extrem si se penalizeaza!
Duminici in familie cu parintii, cu un pui la ceaun,ostropel si o mamaliguta.Vecinii stau la geamuri si asteapta sa-l vada pe performer, doar au fost anuntati de parinti ca vine odorul acasa.Saluturi respectoase intre parti.
Mai calca un pic pe cadrave si schimba pantofii cu cuie pe o mergatoare coreeana, tinta maxima urmarita este modelul tip tabla inmultirii pentru 4.
Concedii cu zambete reciproce intre parteneri si copii galagiosi.De la soarele plajei inelul metalic se incinge rau si frige, dar performerul rezista in orice conditii.
Si rezista inca vreo 10 de ani.Si seara e mereu lumina stinsa.Iar ziua cadavrele sunt zdrobite-n picioare.
Cursele in aceasta etapa  tin cont de modificarile atletului si de faptul ca ochelarii de protectie au fost inlocuiti de ochelari de vedere.
Tristete.Moare mama, moare tata.Se elibereaza aparatamentul pentru un copilul mare, iar  al doilea  va trebui sa stea cu performerii macar un timp, caci se simt singuri.
Lentoare si regrete, telejurnale si iesirea la pensie;copii de performer intra si ei in febra competitiei .
E, mai trec inca vreo 20 de ani si gata, castiga in sfarsit marele trofeu .
 "Castigator absolut", scrie pe trofeu."Nu te vom uita niciodata", sta gravat de catre fani.Grea rau cupa…pardon, crucea. 
Si ce pacat ca tocmai acum nu poate sa dea autografe.
 

MP3 Player

13 aprilie 2007
 Daca nu aveti altceva mai bun de facut, puteti asculta in mp3 player -ul alaturat, rodul unor nopti pierdute.
Curiosilor le urez auditie placuta, iar ignorantilor numai lucruri frumoase!
 

El si ea

11 aprilie 2007
El cand tace, inseala.
Ea cand tace,vorbeste.
 
El cand spune, face.
Ea cand spune, asteapta.
 
El cand geme, iubeste.
Ea cand geme, adora.
 
El cand cade , plange.
Ea cand cade, decade.
 
El cand tremura, canta.
Ea cand tremura,pierde.
 
El cand saruta , spera.
Ea cand saruta, arde.
 
Noi cand?
 

Iubire ca-n povesti

11 aprilie 2007
Cu un minut inainte de intai martie ma uitam cu un ochi la apa marii si cu unul pe ceas.Imi puneam dorinte si asteptam sa surprind primul val care va atinge malul la ora 0:00.L-am reperat cu trei secunde inainte de a veni oficial Primavara. Mic si foarte discret, cu o parere de spuma, s-a intins peste cateva jumatati de scoici, a incercat fara nici o sansa sa-mi atinga bocancii si dus a fost.Dar bine ca a adus Primavara.
Primavara este o tipa foarte generoasa care se ofera oricui .Te uiti si te miri .De ce sa nu vina ea doar la mine…de ce sa ii ia pe toti la rand…offf ce vampa !
Iubirea impartasita este o stare de dorit. E caldutz, nu prea mai bate nici vantul caci ai paravan , presiunii atmosferice ii ia locul tensiunea arteriala iar umiditatea este acceptabila.Culmea e ca in iubire accepti umiditate in exces si chiar daca se umezeste bine de tot, nu ai probleme cu plamanii, adica nu tusesti.
Partea riscanta este ca atunci cand omul iubeste, uita complet de sine si de tot ce e in jur.Exemplul cel mai concludent este, zic eu, capriorul Bambi din celebrul film de animatie.
Ei bine, omul iubeste.Iti dai seama pentru ca  nu se mai piaptana dar se umple-n cap cu gel, intarzie dimineata la serviciu dar pleaca primul, uita sa ia rest la suta de lei (noua!), loveste masina, se impumuta de bani la prieteni, isi repede mama…saraca, are spini de trandafir in palma dreapta, uita sa injure soferii de autobuz care intarzie sa apara la timp si plateste ca boul uriase facturi telefonice de mobil, strngand in acelasi timp puncte de fidelitate.De la operatori.Si nu scoate o vorba despre Ea.
E tras la fata si zambeste tamp.
Intr-un cuvant avem de-a face cu o viitoare epava , care-si uita prietenii, nu vorbeste nimic, te suna numai cand vrea ceva si care pur si simplu la un moment dat, dispare.
Apare insa complet jigarit dar cu un teribil chef de vorba peste vreo trei luni, timp in care l-ai invidiat constant, banuind ca este fericit total, bate palma barbateste si iti reproseaza tot tie ca te-ai dat lovit.
-Poftimmmmmm?Eu ma? Ba da’ ce tupeu ai…
-Lasa ma, nu mai conteaza…ia zi ce mai faci…
-Pai tu zi ma ce mai faci, unde ti-e printesa?
-A, nu stii? Ne-am despartit.
-Atat?
-Da ma, ne-am iubit rau de tot dar ne-am dat seama ca nu ne potrivim si gata.E totusi o faza tare cu iubirea asta …stii care?
-Nu?
-Culmea e ca in iubire accepti umiditate in exces si chiar daca se umezeste bine de tot, nu ai probleme cu plamanii, adica nu tusesti.

technocrati

10 aprilie 2007
 
Technorati Profile
 

Add to Technorati Favorites


Tinerete fara batranete si…

10 aprilie 2007
 Cand eram copil ma trezeam dimineata devreme si fugeam la geam.Soarele, portocala necoapta, imi promitea ca voi sta la joaca in pantaloni scurti si in tenesi chinezesti cu bulina alba la glezne.

Aveam vreo cinci ani si-mi faceam calcule legate de cat de mult mai aveam de trait.Si de fiecare data mi se parea tot putin.Credeam pe atunci ca un copil apare in mijlocul unei familii ca din senin, cu conditia insa ca parintii sa se iubeasca cu adevarat.Ma uitam des la figurile parintilor prietenilor mei de joaca si aveam dubii mari in privinta putintei lor de a se iubi reciproc, insa nu cercetam in amanunt.Era misterul blagian si ma conformam inca de atunci, in loc sa-l descifrez il transformam intr-unul si mai mare.
Nesiguranta privind implacabilitatea mortii mi-o manifestam intreband-o pe mama daca voi muri sau nu vreodata.Si ea imi raspundea luandu-ma in brate ca nu voi muri niciodata, dar nu ma mintea pana la capat, caci completa fara sa-si dea seama… "oricum mama, mai e muuult pana atunci".
Indiferent de raspuns plangeam in hohote, ideea ca va veni ziua cand nu voi mai vedea lumina ma umplea de groaza si de senzatia inutilitatii vietii in general, in contextul unui final prematur cunoscut.
Pe la sapte ani citeam de rupeam.In camera mea de la bunici , plina de carti cu aroma de mucegai , adormeam cu lumina aprinsa si cu cartea pe perna.Semn de carte – un plici de muste.Bunica imi spusese ca exista niste lucruri secrete scrise in carti, dar ca nu-mi spune in care anume, insa daca le voi citi pe toate sigur am sa ma luminez.
Cautand in rafturile curbate de greutatea celor scrise in pagini , am zarit intr-o noapte speranta: TINERETE FARA BATRANETE SI VIATA FARA DE MOARTE.
Eram sigur ca toata lumea uitase de ea…la cum aratau copertile nici nu incapea indoiala.Iata deci cat de repede gasisem solutia cautarilor mele timpurii.
Plin de curiozitate cascam ochii pentru a descoperi retete magice de urzici si papadie,amestecate la miez  de noapte in cimitir cu alune pisate, frunza de salcam si matasea broastei. 
Am citit-o intr-o singura seara.Eram linistit si sigur ca pot calatori si eu pana in tinutul zanelor si nu stiam cum sa fac sa plec inca de la primele raze.Cautam sa retin coordonatele locului.Cand am ajuns in Valea Plangerii am luat-o razna.Nu intelegeam cum poate fi cineva atat de prost.Plangeam de ciuda.Drumul de intoarcere catre castelul regelui l-am parcurs tremurand de nervi, frica si suparare.Faptul ca totul se schimbase ma gasise bolnav.Imi ardeau obrajii.
Cand Moartea intra-n scena si-si facu numarul am ramas in stare de soc.Dupa cateva minute am recitit finalul. Am inceput sa hohotesc in puiul de perna.
Era clar.Clar si tragic.Dar nedrept, incorect, injust, de neacceptat.
De 24 de ani am certitudinea ca voi muri.Nu mai incape indoiala.
Cateodata uit.Dar cand imi amintesc ma apuca nervii.
Vreau sa traiesc ! E bine de tot sa traiesti! Este ceva rar sa traiesti! Da ma, e mishto de tot,zau ca nu va mint cu nimic. :)

Moment de panica

10 aprilie 2007
 Secundarul ceasului de perete a reusit sa-mi enerveze pleoapele foarte rau.De mai bine de o ora clipesc intr-una .E o competitie acerba, parca asa se zice, nu?
Ca sa fiu mai explicit am sa va spun ca am surprins o discutie intre secundar si pleoape, discutie in care primul se lauda ca nimeni nu poate tine pasul cu el. Pleoapele,orgolioase bineinteles, nu au mai stat pe ganduri si au inceput sa-si loveasca genele unele de altele.Eu, categoric acaparat de situatie, lacrimez cu o salinitate necunoscuta pana astazi.
Cred ca la toamna,as putea sa plang un pic si…gata muraturile!
Oamenii sunt oameni si scopul lor suprem este sa greseasca! A gresi e omeneste, a uri e diavoleste si a iubi e Dumnezeieste!
Trebuie totusi sa ma tin tare, in fond de treishunu’ de ani ar fi trebuit sa ma resemnez ca nu pot schimba nimic in lumea asta, afara de haine, ora de vara si iarna si drumul catre casa.
Na, ca inima a intrat si ea in competitie si bate toba de-mi pocnesc timpanele.
Prietenia este o mare caterinca.Este eticheta folosita pentru a branda abuzul.De ce oare n-am stat eu in banca mea?
……………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………
"Pana la cantatul cocosilor te vei lepada de trei ori de mine."
Asa va fi oare? Chiar nu pot sa ma opun? O singura solutie purpurie imi strapunge mintea: Omorati toti cocosii! Sa nu mai apunce nici unul sa cante nimic!
Uraaaaa! Am tipat asa tare ca s-a oprit ceasul!Sau poate din cauza ca a avut baterii chinezesti 777. Nu mai conteaza.Simt ca imi revin.Ranjesc larg in biroul gol.Atat de larg incat cred ca mi se vede si premolarul rupt. Ce bine.Clipesc incet, gales, tacticos.Clipesc cum vreau eu, daaaa? Cu o miscare brusca preiau controlul si asupra cordului.Arunc cat colo cafeaua racita si uleioasa.
Ma uit in geamul unei fotografii si-mi zic mie insumi:
-Asa ceva sa nu-mi mai faci niciodata!Ai inteles? Calm boss, calm. C-a-l-m.Nu merita nimeni agitatia ta.Nelinistea ta.Esti ridicol de naiv cateodata.
-Bine dar nu stii ca sentimentele mele sunt permanent intr-o miscare brauniana?
-Nu,nu stiu…si nici macar nu ma intereseaza.Vreau sa-ti spun  doar ca acolo dupa zidul de beton, un cetatean avea in mana stanga un lighean si un cutit.A, scuze…si un cocos.
-Asta da veste buna.Acum sunt fericit. :-) ) Ai idee daca era Sollingen cutitul?
 

Prietenii nostri dragi

9 aprilie 2007
Incerc sa-mi gasesc o pozitie comoda pe un scaun destul de prost.Singurul lui merit e ca nu scartaie.Sunt doar cinci tigari disponibile si un pahar de suc.Pe geamul deschis las un caine sa-mi latre seara de seara.Macar asa imi amintesc si eu cum e sa ai caine.Primul meu gand este sa zambesc celor doua M care m-au bagat in seama la insemnarea precedenta.Ma uit la fotografiile lor si le zambesc.Act de mare curaj sa pui pe blog propria poza.E, uite ca eu zambesc si prima tigara si-a intins cenusa in scrumiera neagra a celor de la Marlboro .
Le zambesc acum si prietenilor mei dragi.Si celor cu care ma vad des si celor de demult.Posibil ca acestia din urma sa nici nu mai creada ca eu fac ritmic un tur de forta al memoriei timpului parcurs alaturi.Ce bine ca sunt asa multi.Ei nici nu stiu saracii ca pentru mine totul a ramas inghetat si ca n-am uitat nimic.
Cred ca asa cum din adn-ul organismelor se poate reconstitui o fiinta, la fel si o farama de amintire poate retrezi satisfactia prieteniei dintre oameni.Ar fi tare sa vedem un comentariu tip Discovery…"testul cu Memoron 14 atesta faptul ca era o prietenie sincera si puternica, ar fi putut sa reactioneze foarte violent pentru a-si ajuta prietenii".
Nu stiu daca se va descoperi prea curand o metoda de calatorie in timp insa stiu ca oamenii au facut deja cativa pasi in vederea calatoriilor in trecut.
Unul este amintirea, cea mai simpla metoda de a te retrage urgent in copilarie, alaturi de primii prietenuti pe care i-ai avut.
Sau in galagia liceului, motiv de exuberanta si teribilism, de afirmare si evolutie, de mirare si … erotism .
…Facultatea (cam plina de erotism) si locurile de munca in care deja functiona camaraderia.
A doua metoda de a domina timpul este fotografia.Ai facut click si ai reusit sa ti captiva zeci de ani, e drept doar fractiunea de secunda .Dar ai reusit!
Scrisul este un hibrid .Dai o forma memoriei indopand-o cu imagini pe care speri ca altii sa le perceapa la fel.
Numai ganduri bune pentru voi, prieteni dragi, iar pentru cititorii acestor randuri numai lapte si miere!Hristos a inviat!
Mai am doua tigari si o gura de suc.Si multe sperante.
In seara asta mi-e drag de voi toti fara nici un motiv.Si ma bucur ca sunt peste o mie de suflete in aceasta comunitate .
Nu putem sa pretindem statut administrativ de "sat virtual"?
 

A bloga… blogare

7 aprilie 2007
Incep sa cred dupa aproape trei saptamani ca a sta pe blog este de fapt un obicei al spiritelor singuratice.Noaptea te trezesti pe la ora unu si deschizi mecanic calculatorul, stand cu ochii usor intredeschisi , minima forma de rezistenta fata de lumina ecranului care-ti va plesni vederea.
Deschid pagina cu prospaturi.De cele mai multe ori caut nick-urile care spun ceva. Citesc.Da, imi zic, are dreptate.De ce sa mai comentez? Am aceeasi parere.Si trec mai departe.Citesc insemnarile cuiva care parca urmeaza sa-si incheie socotelile cu viata.Pacat, iata ca si altii trec prin stari traite si de mine.Sa intervin…sa nu inteervin…intervin cu un gand bun.
Alt blog, ceva mai optimist.Totul pare ok si afli ca face sex de cinci ori pe zi.Asta da.O preocupare absolut demna de laudat .Te uiti insa la ora insemnarilor si constati ca face sex numai ziua.Noaptea scrie.Noaptea viseaza la sexul facut ziua.
O poezie frumoasa.Ba chair doua.Imi plac.Intervin fericit si laud, fericit ca nu e nevoie sa mai dau bani pe carti cand sunt oameni aici care ofera suflete pe tava.
Un blog liric.Umed.Cinci atribute pe cap de substantiv.Imagini rasturnate.Teme majore. Contraste. Sirop . Deschizi comentariile si descoperi fanii.Minunat, spun ei.O noua surpriza.Ai scris emotionant de frumos.Si se raspunde superior de amabil, zambind parca tolerant: multumesc pisi, sa ai o viata minunata in continuare / felicitari si tie gigel, bine ca ai revenit / mai vrabiuta , ai grija de tine.
Pupici multi, raspund ei.
Frumos, locul pare ideal.Constati insa ca acolo, trebuie sa comentezi numai astfel, toti se gratuleaza reciproc, este un microunivers strict.
Insemnarile au oare nevoie de comentarii? Este interesat cineva in mod real ca din comentarii sa se dezvolte mai departe? Eu sunt si probabil ca si altii.
E interesant ca totusi prezenta noastra aici este semnul dorintei de a ne exhiba.In viata reala avem acelasi curaj? Suntem la fel de sinceri sau dimpotriva ascunsi? Este acest loc mediul ideal pentru manifestarea personalitatilor noastre multiple?
Ziua e frig pe blog.Chit ca e primavara.Nu are farmec.Il deschid si il inchid repede.Ziua e bine sa privesti mai mult decat ecranul calculatorului.Viata pulseaza altfel.Si in noptile de weekend viata este intensa.Dar astazi stau acasa . :)

…am prieteni si dusmani care ma golesc de (b)ani…

5 aprilie 2007
Sunt momente cand viata parca vrea sa-ti arate numai si numai partea sa urata, numai lucrurile murdare, numai deziluzii, numai decadere si micime.
Spun viata cand de fapt ar trebui sa spun oamenii.Spun oamenii cand de fapt ar trebui sa spun apropiatii, prietenii.
Este parca in contra firii ca facand bine sa ti se intoarca rau.
Dar viata insista cate o data sa iti ofere pe parcursul a cateva luni de zile numai cosmar si rautate.Te intrebi evident, oare cat mai rezisti acestui asalt . Este exact ca un cutremur, cand ai senzatia ca nu se va mai termina niciodata.
Oamenii au un talent inascut de a fi nerecunoscatori…asta deja este un postulat.
Oamenii cand vor sa fie rai pot ajunge in extreme nebanuite.
Culmea este ca cei care vor sa-ti faca un rau, dupa ce-si cauta motive reale pentru gestul lor si vad ca nu le gasesc, isi inventeaza unele si se autoflageleaza pentru a parea macar in fata lor insisi justificati in demersul lor malefic.
In acest fel reusesc sa se simta bine si sa nu aiba remuscari nici macar in noptile lor de singuratate apasatoare, atunci cand constiinta atrofiata da totusi din coate imaginare si incearca sa spuna: opreste-te macar acum, nu esti pe drumul cel bun!
Exista o vorba romaneasca pe care un altul, mult mai demult decat mine, rostind-o, a reusit sa concentreze cam tot ceea ce am balmajit eu mai sus: fereste-ma Doamne de prieteni, caci de dusmani ma feresc singur.
Doamne ajuta-ne!Amin. 
PS: CUM AM PUTEA FACE TOTUSI CA SA NE FERIM NOI INSINE ? DUMNEZEU ESTE CATEODATA OCUPAT SI CU ALTE TREBURI MULT MAI IMPORTANTE.

Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X